
Curs la Pahar - PUTEREA PERSPECTIVEI. Cum vezi lumea altfel? // 13 iulie
Despre Eveniment
Accesul se face de la ora 18.30, iar cursul începe la ora 19.00 📅 LUNI, 13 IULIE, te invităm la un nou Curs la Pahar, evenimentul care aduce educația în baruri. La acest eveniment, experți și profesori vin să discute teme complexe într-un cadru relaxat, la un pahar cu publicul. 🎤 Tema cursului va fi: PUTEREA PERSPECTIVEI. CUM VEZI LUMEA ALTFEL? De multe ori rămânem blocați în propria „bulă", convinși că modul în care vedem lumea este singurul posibil. Dar fiecare conversație, fiecare experiență nouă și fiecare om pe care îl întâlnim ne pot oferi o cheie pentru a privi realitatea dintr-un unghi complet diferit. Ce se întâmplă când ieșim din zona de confort și ne lăsăm provocați de perspective noi? Cum ne pot schimba viața momentele care ne scot din tiparele cunoscute? Și ce putem învăța, de fapt, de la noi înșine și de la cei din jur? 📌 Ce vom face: Explorăm împreună cum experiențele diverse ne modelează felul în care gândim și acționăm. Participăm la exerciții interactive și discuții care ne provoacă să ne schimbăm unghiul de privire. Ajungem la propriile momente de „AHA", cele care ne pun cu adevărat în mișcare. Descoperim cum implicarea în societate și deschiderea către nou ne pot transforma viitorul. Acesta este un curs interactiv, construit în jurul ideii că cele mai valoroase lecții vin din interiorul nostru și din schimbul autentic cu ceilalți. Rolul speakerului este să faciliteze aceste momente, nu să ofere răspunsuri gata făcute. 🗣️ Speakerul acestui curs este Alexandra Ivașc, Trainer în educație non-formală. Curioasă să exploreze peste 30 de țări, activistă convinsă și cu 12 ani de voluntariat în spate, Alexandra a învățat că lumea se schimbă atunci când ne schimbăm unghiul din care o privim. Educația și pasiunea pentru oameni sunt busola ei, iar la acest curs te invită să lăsați deoparte rigiditatea și să deschideți o discuție caldă, despre fiecare în parte. Împreună veți descoperi cum experiențele diverse ne pot modela viitorul și cum ușile se deschid doar dacă spunem „Da!" provocărilor. 🧠 📍 Evenimentul va avea loc în Centrul Vechi din București, la Mojo (str. Lipscani 69) 📅 Agendă: 18:30 - acces eveniment 19:00 - start curs 21:00 - socializare & fun Pentru a participa la eveniment, trebuie doar să fii curios și să ai peste 18 ani. Nu ai nevoie de pregătire specială sau studii în domeniu; evenimentul este creat pentru toți cei care vor să îmbine socializarea cu o doză de cunoaștere. În cazul achiziționării biletelor de student, este obligatorie prezentarea legitimației de student la intrare. Pentru orice fel de întrebări, ne puteți trimite un mesaj la [email protected]. Te așteptăm să învățăm, să socializăm și să descoperim împreună cea mai bună versiune a noastră, într-o atmosferă relaxată și plină de inspirație! ✨